Săptămâna asta a trecut ca săgeata. Luni, într-un oarecare punct al zilei mă întreb în gând ce zi e, după care tot eu îmi răspund: "azi e luni". A doua oară când s-a întâmplat acelaşi lucru săptămâna asta, am constatat cu uimire că răspunsul a fost "azi e joi".. Cum mă joi? Da' parcă trebuia să fie marţi.. Nu. E joi. Da' unde-i miercuri? Miercurea când a trecut? Că de vreo două săptămâni n-am conştientizat nicio miercuri..
Am fost prea ocupat săptămâna asta ca să-mi pot da seama de trecerea timpului.. şi la serviciu şi acasă, probabil de-aia. Da' tot mirat rămân, şi asta mă face să filosofez la eternitate. :)
Îi invidiez pe oamenii ăia la care timpul se măsoară în ani, decenii sau chiar secole, nu în minute şi secunde.
06mar2010diversepersonal
Cine mă cunoaşte ştie că nu-s uşor impresionabil, până la 30 de ani am văzut tot felul de chestii, am fost prin diverse locuri, m-am suit în Turnul Eiffel - am dat puţin din cap, m-am dat jos şi-am plecat, m-am plimbat cu gondole/bărci/maşini diverse - am schiţat o mimică mai mult neutră apoi mi-am văzut de drum.. pentru că sunt atât de previzibile lucrurile astea, te-aştepţi ca Turnul Eiffel să fie înalt şi grandios, te-aştepţi să găseşti lux şi tehnologie într-o maşină germană de ultimă generaţie.
Dar când ceva sau cineva mă surprinde (mai ales în mod plăcut), reacţionez altfel. Cum s-a-ntâmplat în seara asta, cu băieţii de la Butterflies in My Stomach, de-i ascult de câteva ore în continuu:
Ce de nebunie era şi cu trupa asta. Melodii dansabile, antrenante, compuse pentru oricine, de ascultat la orice oră, plăcute urechilor.. înnebunise toată lumea, de la mic la mare. Pe unde te duceai în vara aia (1993 parcă) auzeai Ace of Base. Plăcut şi la urechea mea, acuma deh.. :)
Îl ţin minte pe unul de la mine din Măcin - îşi spăla maşina. Soare, cald, frumos, duminică - ce mai, nu-ţi venea decât să-ţi speli maşina. Şi era el într-un şort, nişte papuci de plastic (ăia turceşti erau scumpi), bustul gol, puţină burtă cu părul aferent pe dânsa, o pălărie pe cap, furtunul în mână - îşi dichisea cu mare grijă dacia 1300, transformată în 1310, roşie ca focul. Uşile deschise, casetofonul pornit iar în boxe se-auzea aproape de maxim melodia de mai jos.
03mar2010funidioţenii
Cumnată-mea (articulez pentru că doar una am) e născută pe 29 februarie. Cât de tare mi se pare! Cum mă să fii născut(ă) pe 29 februarie? Păi cum, uite-aşa.. Pur şi simplu, te naşti pe 29 februarie. Numai că la naştere, ca să fii şi tu în rândul lumii, îţi trece în certificat data de 1 martie :)
Ce naşpa! E ca şi cum ar rupe o parte din mine. De ce să nu mă treacă cu data de naştere exactă? Nu ştiu sigur dacă asta e o regulă sau aşa se proceda în vremea aia (1968).. Oare ce probleme ai întâmpina de-a lungul vieţii dacă ţi-ai sărbători ziua o dată la patru ani?
Oricum, cu ocazia zilei de 29 februarie pe care o sărim anul ăsta şi a celei de 1 martie pe care o trăim astăzi, îi urez cumnată-mii (chiar dacă nici măcar nu ştie că am vreun blog) un sincer la mulţi ani.. bisecţi :)
01mar2010personal
-Vaaai, la mulţi aaaani, e ziua taaa, să trăieeeşti! -Mersiii, mulţumeeesc... Serveşte te rog un furseeec, o prăjituuurăă..
De câte ori e ziua cuiva şi apare câte-un platou cu fursecuri, prăjituri, o cutie cu bomboane sau ceva de genul, de-atâtea ori după ce serveşte fiecare rămâne un fursec acolo, în mijlocul platoului, pe care nu-l ia nimeni. De ce? Nu se ştie. Toată lumea când trece pe lângă platou se uită la fursec. Toată lumea l-ar lua dar nimeni n-o face. Şi stă fursecul ăla acolo până se usucă. Apoi se aruncă la gunoi :)
Oare să fi fost aşa de multe bomboane şi fursecuri încât să se fi săturat toată lumea iar pe ultimul să nu-l vrea chiar nimeni? O fi căzut pe jos? Oare or fi observat toţi că are un fir de păr pe el? Sau nu vrea nimeni să-l ia să nu fie văzut iar ceilalţi să zică "ia uite-l şi p'ăla, până şi ultimul fursec l-a luat"?
51mar2010idioţenii123
-Vaaai, la mulţi aaaani, e ziua taaa, să trăieeeşti! -Mersiii, mulţumeeesc... Serveşte te rog un furseeec, o prăjituuurăă..