Autostopul
Văd că a devenit o modă să scrii pe blog că iei autostopişti în maşină. Dă bine. Arăţi că eşti şi din acest punct de vedere cu un pas înaintea celorlalţi, care, dacă nu scriu nimic de autostopişti automat înseamnă că nu-i iau.. Mai ales că tu îi iei, dar nu le iei nici bani, normal. Şi scrii şi despre asta. Te face să te simţi mai civilizat, că de, în Europa cică aşa se face, fără să ştii că acolo opreşte o maşină să te ia după ce au trecut alte 100 înaintea ei cărora le-a fost frică să te urce.
Toţi povestesc numai partea frumoasă, ce-au vorbit cu ăia, ce i-au tras de limbă, ce-au învăţat de la ei, ce frumos socializează ei că de-aia şi-au făcut şi bloguri, nu? Să socializeze. Şi socializează pe blog despre cum au socializat ei cu autostopiştii :)
Păi stai aşa, că am şi eu poveşti cu autostopişti. Multe. Dar două mi-au rămas în minte, una în care le-a ţâţâit curu' de frică şi alta în care mi-a ţâţâit curu' de frică.
Prima
Prin 1998 erau mulţi autostopişti pe şosele, că nu erau microbuzele aşa dese iar lumea avea treabă multă de colo colo :). Eu mă plimbam cu un Ford Transit (ceva de genul
La ieşirile din oraşe ciorchine stăteau.. autostopiştii. Şi făceau cu mâna, şi ieşeau în şosea, mai mai să-ţi scoată ochii prin parbriz. Şi opream. Şi le spuneam că în faţă n-am decât două locuri, dacă vor să stea în spate - eu n-am nicio problemă. Antisocialul din mine nici nu prea avea chef de conversaţie cu vreunul de-acolo, aşa că-i încurajam să urce în spate. "Stăm, stăm, şefu, nicio problemă!" Şi-i băgam acolo, claie peste grămadă, care apuca loc pe lăzi, care stătea în picioare cocârjit, câteodată erau aşa mulţi de-mi făceam cruce, D-zeu cu mila... Închideam uşa culisantă şi plecam. Pe drum, dacă voia cineva să coboare, bătea în geam şi opream. Aveam o trapă deasupra care era mai mereu deschisă şi aia era.
Pe undeva prin Oltenia iar mi se umple maşina de ciocârlani. În ziua de azi se numesc autostopişti, mai curăţei, mai cu un rucsac în spate, mai nişte căşti în urechi.. dar atunci - ciocârlani, cu paporniţe, desagi, bocceluţe şi putine de brânză după ei. Mă şi mă grăbeam.. mă grăbeam... că era târziu iar drumul lung... curbele strânse şi dese.. Mă mulţumeam că era liber pe-acolo, putând astfel să-i dau bice. Se bălăngăneau "pasagerii" în spate-acolo când luam curbele strâns, da' aia era, n-a comentat nimeni nimic.. :D
La un moment dat vine o curbă la dreapta fără vizibilitate, iar în curbă îmi apare o COMBINĂ! Efectiv am înfipt piciorul în frână, iar toţi ăia din spate într-o clipă au ajuns grămadă în faţă. Mă uit în spate - numai feţe de ciocârlani cu nasul lipit de geam. Vai de capu' meu - mi-am zis în gând - asta-i serioasă! De obicei eram mai atent când aveam pe cineva în spate, dar de data asta parcă a fost prea de tot şi prea multe zgomote am auzit.
Opresc. Mă dau jos. Deschid cu oareşce teamă, îmi imaginam tot felul de chestii, sânge pe pereţi, creieri împrăştiaţi pe jos, pe vreunul mai norocos încă în viaţă bolborosind testamentul (cui să lase capra).. De unde! N-avea nimeni nimic, toată lumea era ok, se dădeau jos de ziceai că suntem la popas. Ah - îmi zic în gând - ştiam eu că trebuia să pun frâna mai brusc! :D Atâta tot că - nu-mi explic de ce - toţi erau galbeni la faţă şi maro la cur. Trăseseră o sperietură zdravănă, nimic de zis, dar ce era mai grav era că sărise dopul de la damigeană, ăla se uita să vadă cât i-a mai rămas iar la mine în maşină puţea numai a zaibăr.. Nu mai zic de oala cu sarmale care se împrăştiase peste tot, iar săraca femeie îi căuta capacul.. sarmale mai făcea ea, da' capac de unde mai lua? Auzi bre, da' nişte smântână la sarmalele-astea n-ai?
Toţi îşi luaseră bagajele şi plecau cătinel aşa de-a lungul şoselei:
-Mulţumim mult, mulţumim, drum bun!
-Păi unde vă duceţi bre, că suntem în mijlocul câmpului..
-Neee, lasă, nu-i problemă, cât mai e, uite colea-i Băileştiul..
A doua
Asta era mai încoace, acum vreo doi ani, ajunsesem pe la mine la Măcin şi văd un nene pe marginea şoselei, făcea cu mâna. Eu mai eram cu cineva. Mă ce-o fi cu ăsta? Nu ştiu. Mi s-a părut un pic dubios, că prea stingher stătea în mijlocul câmpului, da' zic eh, suntem la noi acasă aici, ce poa' să ni se-ntâmple? Hai s-ajutăm bietul om.
Se urcă bietul om. Avea un pripon în stânga şi un
Vai de capu' meu! Fără voie am ajuns să umblu după cai verzi de-a lungul şoselei. Mă tot gândeam ce-o face cu târpanul ăla, că doar nu i-o da calului în frunte cu el.. şi mi-a fost frică să-l întreb. Brusc opresc:
-Auzi bre, da' nu-i ăla de-acolo?
-Care mă, care?
-Uite-l acolo, uite-l, nu-l vezi, a, stai că s-a dus după movila aia, du-te că-i acolo..
Căcat, nu era niciun cal.. Da' aşa grăbit s-a dat jos din maşină de-mi venea să-mi dau un premiu pentru spontaneitate. Şi dus a fost. La fel şi eu.. Atunci am JURAT că nu mai iau pe nimeni în maşină.
Cam aşa socializez eu cu autostopiştii. Numai prin senzaţii tari. Şi-am zis că decât să-mi iasă mie fire de păr alb în cap prematur, mai bine dă el 3 lei la un microbuz, că acum mişună astea prin toate coclaurile. Nu-mi trebuie să trag de limbă localnici ca să am ce scrie pe blog, las' că găsesc eu subiecte..