Hoţul prins nu mai e negustor cinstit
Logic, nu? Mi-am adus aminte o păţanie de când eram în Belgia, un pic cam veche dar destul de interesantă.
Eram într-o perioadă în care colindam sălile de net aproape zilnic (nu aveam net acasă), avid după informaţia pe care mi-o oferea drăcovenia asta numită internet dar şi fascinat de posibilităţile pe care putea să ţi le ofere, dacă reuşeai să treci de partea cealaltă a monitorului, prin învăţarea limbajelor de programare specifice, crearea siteurilor proprii astfel încât alţii să-ţi poată accesa informaţia. Mi se părea destul de simplu atunci :)
Drept urmare, într-o sâmbătă după-amiaza, când ştiam că am toată ziua la dispoziţie (ba chiar şi toată noaptea că de-aia era weekend), mă instalez frumos într-o sală de net, la un calculator şi dă-i şi pierde timpul :) Maşina o parcasem regulamentar (luasem câteva amenzi destul de mari pentru parcare, mă învăţasem minte) deci îmi luasem gândul de la ea. Eram una cu internetul.
Sala de net îţi oferea toate condiţiile, numai să stai acolo. Se fuma la calculator, dar tot fumul era scos afară. Băuturi răcoritoare cât voiai, ţi le aducea şi la masă. Frigider cu sandwich-uri, în caz că ţi se făcea foame. Calculatorul era al tău în totalitate, fără restricţii de doi lei, puteai să-i reinstalezi şi windows-ul dacă voiai. Ce mai, uitai că mai trebuie să şi pleci.
După vreo 5 ore de stat pe scaun şi navigat încolo şi-ncoace, mă hotărăsc să plec. Îmi pun toate materialele adunate pe un stick (îmi luasem stick, că o perioadă dădeam câte 5 EUR pe imprimarea unui CD), trec pe la casă să plătesc (destul de scump dar se merita) şi-am ieşit în stradă. Mergând spre maşină, stăteam tot cu gândul la ce văzusem pe internet. În perioada aia începuseră să mi se lumineze "tainele" programării web şi făceam tot felul de corelări, asocieri, îmi veneau în cap tot felul de mecanisme etc. Nu mă uitam nici în stânga nici în dreapta.
Când maşina a intrat în raza mea vizuală, brusc realitatea îşi arată colţii: doi albanezi/marocani/arabi sau ce-or fi fost trebăluiau pe la mine prin maşină. Cu uşa din dreapta deschisă, unul întins la casetofon, altul stătea de şase. La început nu mi-am dat seama. Ce-or fi făcând ăia acolo? Era şi întuneric, că se făcuse seară. Ia uite mă, în mijlocul bulevardului ăia fură din maşini. Mă da' nu cumva.. maşina aia e a mea?
Când m-apropii mă conving. Aoleu, ăia la maşina mea cotrobăie. Nu-mi venea să cred! Cum mă? Eh, uite-aşa. Păi stai frate, ia-mă-ncet, că abia am ieşit de la internet, încă am algoritmi în cap.. nu-s pregătit pentru realitate. Ăia nimic, doi bani nu dădeau. Între timp mă apropiam, dar fără să mă precipit.
Ajung la maşină, şi-l întreb pe ăla care stătea de şase, în flamandă, ce căuta. S-au oprit puţin din activitate, fapt care m-a făcut să mă gândesc că ori n-au înţeles (nu toţi ştiu flamandă) ori au înţeles ce-am zis, dar s-au blocat că nu ştiau ce-i cu mine. Şi-atunci i-am întrebat în engleză - că pe-asta o vorbeşte toată lumea - dacă e maşina lor. Atât! că au zbughit-o la fugă. Nu-mi venea să-mi cred ochilor ce văd.. Hoţi prinşi în fapt, de mine, care nu mai ştiau pe un' să fugă. Pe unul l-am agăţat - mai mult formal - de geacă, dar mi-a scăpat, oricum n-aveam chef de scandal sau altceva, celălalt a ţâşnit într-o secundă din maşină pe partea cealaltă a bulevardului şi duşi au fost amândoi. Am făcut câţiva paşi apăsaţi după ei, mai mult să audă că cineva încearcă să-i fugărească, şi m-am întors la maşină, să văd pagubele. Un belgian a venit şi m-a-ntrebat ce s-a întâmplat, i-am zis repede ce şi cum, o femeie se oprise şi ea din drum, nu pentru vreun spectacol ci pentru a sări cumva în ajutor, măcar cu un apel la 112. După care apele s-au liniştit.
Pagube minore. Un pic bordul zgâriat de şurubelniţă, dar nu urât, faţa detaşabilă lipsă - în rest nimic, nu geam spart sau altceva (nu ştiu cum o descuiaseră). Când mă uit pe covoraşul din dreapta găsesc şi faţa detaşabilă plus rama care se punea peste. Şi bonus - şurubelniţa hoţilor, în graba mare n-au mai apucat să o ia.. din toată povestea asta măcar m-am ales cu o şurubelniţă :)
Toată întâmplarea s-a petrecut într-un minut, timp în care n-am avut pic de trac, nu mi-a fost teamă că mă vor ataca sau ceva de genul asta. Un pic mi se suise sângele în cap. Pentru că acolo în general oamenii au încredere în poliţie. Una-două cheamă poliţia. Sau le este frică de poliţie, depinde de care baricadă se află. Nu ştiu ce face sau cum face poliţia, dar se văd alte rezultate.
Oare în România cum ar fi decurs lucrurile? S-ar fi întâmplat la fel? Mi-o luam pe coajă? Venea poliţia în ajutor? Aş fi trecut mai departe în cazul în care găseam două namile de ţigănoi?