Aveţi 30 de bănuţi?
Ajung la casă grăbit, vânzătoarea îmi ticăie cele două red-bull, eu îi întind banii iar ea îmi zice:
-30 de bănuţi aveţi?
Eu m-am gândit că vrea să-i dau 30 de bani ca să-mi dea 1 leu restul. Cum n-aveam nicio monedă la mine, îi zic (foarte binevoitor de altfel):
-Nu am, da' lăsaţi, nu-i nicio problemă... :D
Am luat cele două energizante şi am stat două secunde că m-aşteptam să scotocească după rest, măcar 50 de bani să-mi dea. Nimic.. Am plecat cam năucit, gândindu-mă că au început să se prostească ăştia de la supermarket, ei niciodată nu se uitau la de-alde 10 bani sau 30 de bani, iar asta te făcea în mod natural să nu te uiţi nici tu, că până la urmă nimeni nu stă în 30 de bani. Ce-o fi păţit vânzătoarea asta, o fi nouă?
Şi bineînţeles că deodată m-am dumirit ce s-a-ntâmplat.. Îmi venea să mă ascund de mine.. Ajunsesem deja departe, de întors nu mai avea rost, eram şi grăbit aşa că am lăsat-o moartă. Mă gândeam ca data viitoare să-i las 5 lei să acopere toţi mărunţii pe care nu i-am avut de-a lungul timpului, că-s client fidel acolo. Îi las, nu-i problemă, da' o mai cunosc? Chiar dacă merg des acolo, n-am reţinut figurile vânzătoarelor, că se tot schimbă (lucrează în ture, fiind non-stop). Dacă-i las alteia şi se miră aia că ce-am păţit?
Hoţul prins nu mai e negustor cinstit
Logic, nu? Mi-am adus aminte o păţanie de când eram în Belgia, un pic cam veche dar destul de interesantă.
Eram într-o perioadă în care colindam sălile de net aproape zilnic (nu aveam net acasă), avid după informaţia pe care mi-o oferea drăcovenia asta numită internet dar şi fascinat de posibilităţile pe care putea să ţi le ofere, dacă reuşeai să treci de partea cealaltă a monitorului, prin învăţarea limbajelor de programare specifice, crearea siteurilor proprii astfel încât alţii să-ţi poată accesa informaţia. Mi se părea destul de simplu atunci :)
Drept urmare, într-o sâmbătă după-amiaza, când ştiam că am toată ziua la dispoziţie (ba chiar şi toată noaptea că de-aia era weekend), mă instalez frumos într-o sală de net, la un calculator şi dă-i şi pierde timpul :) Maşina o parcasem regulamentar (luasem câteva amenzi destul de mari pentru parcare, mă învăţasem minte) deci îmi luasem gândul de la ea. Eram una cu internetul.
Sala de net îţi oferea toate condiţiile, numai să stai acolo. Se fuma la calculator, dar tot fumul era scos afară. Băuturi răcoritoare cât voiai, ţi le aducea şi la masă. Frigider cu sandwich-uri, în caz că ţi se făcea foame. Calculatorul era al tău în totalitate, fără restricţii de doi lei, puteai să-i reinstalezi şi windows-ul dacă voiai. Ce mai, uitai că mai trebuie să şi pleci.
Stare de spirit lipsă
Dar în schimb am citit alte bloguri :) că descopăr pe zi ce trece câte unele noi, câte altele chiar mişto. Unul din alea mişto e a lui
De mâine revin în ring. Adică de luni. Că aşa se-ncepe (sau reîncepe) orice, de luni. Sau de la-ntâi. Ştiţi cum e :)
Dacă aş fi taximetrist...
Ieri am umblat de vreo două ori cu taxiul şi mă gândeam cum e meseria asta, când intri în contact cu tot felul de oameni, care mai de care. Eu cred c-aş înnebuni în unele din cazuri:
să se bage în seamă aiurea - l-aş întreba mai întâi teorema lui Pitagora
să-mi spună să bag manele - aş pune un CD cu Vivaldi (dinainte pregătit :D)
să-mi spună să merg mai repede, că se grăbeşte - ok, dar în preţul cursei intră şi banii de amendă, indiferent că o iau sau nu
să-mi intre cu ţigara aprinsă - îl las, că şi eu sunt fumător, dar dacă mi-a scrumat pe jos îi zic că asta se taxează suplimentar 5 RON
să-mi intre cu mâncarea şi să-mi pleoscăie la ureche sau să se sugă-ntre dinţi - îl dau jos în mijlocul intersecţiei, în şuturi mari
Sfinte Sisoe!
Şi ce-i cu moda asta, nici una nici două - Sfinte Sisoe, cum dă o maimuţă ochii peste cap trebuie să spună şi Sfinte Sisoe.. A devenit aşa, o fiţă, iar cel care o foloseşte se vrea perceput ca având cumva un plus de cultură faţă de ceilalţi, pentru că - nu-i aşa - prin aerele pe care le scoate prin dos se vede că vine din alte medii.
Cel mai mult mă enervează faptul că o să trebuiască să port cu mine tot timpul nişte pungi colectoare de vomă, că dau peste de-ăştia non-stop...
Gândul omului
Nu ştiu alţii cum sunt (vorba lui Creangă), dar mie-mi zboară mintea de la una la alta instant. Şi nu pentru că nu m-aş putea concentra pe un subiect sau că sunt aiurit, ci pentru că fac legături cu alte chestii fără să vreau. Nu intenţionez să mă laud în vreun fel, nu ştiu dacă e ceva de laudă, nu ştiu dacă li se întâmplă tuturor dar vă dau un exemplu de zilele astea.
Mă întreabă cineva: "Mergem să mâncăm la Mec?" Iar eu: "Auzi, da' ce ştii, mai ninge mult?"
WTF?? Ce legătură are una cu alta? Păi vă zic eu legăturile, că sunt mai multe.
Respectivul a pomenit de McDonalds. McDonalds e al americanilor. Ajungând la americani, mi-am adus aminte că au făcut ei nu ştiu ce studiu odată din care reieşea că din cauza hamburgerilor, lumea a început să se-ngraşe. Ete na! Americanii şi studiile lor. Le place lor să scoată tot felul de dume, unele evidente, altele nerealiste, altele alarmante. Cum e şi asta cu încălzirea globală. Ce încălzire frate, că eu mor de frig şi m-am săturat de zăpadă! Chiar, ce-o fi zis Busu dimineaţă?
Ionel şi Ionela
Amândoi din acelaşi oraş.
Amândoi de aceeaşi vârstă.
Amândoi aceeaşi zodie.
Ea nascută la sfârşitul lui ianuarie, el la începutul lui februarie.
În copilărie stăteau el pe strada Oituz, ea pe strada Mărăşeşti, el în faţa gării, ea în spatele gării.
Cât de sortit frate să-i fii cuiva? Şi erau mai multe, da' am uitat..
Manele în autobuz
Eh, pentru toţi fraţii mei întru ale suferinţei dedic o soluţie practică pentru astfel de momente, care a dat roade de fiecare din cele patru dăţi când am încercat-o:
Apropiaţi-vă de respectivul şi puneţi şi voi o melodie pe telefonul vostru. Preferabil rock ceva. Şi daţi cât mai tare. Eu am pus pe telefon Manowar (nu ştiu ce melodie, dar numele spune totul). Au cântat telefoanele puţin în paralel, apoi respectivul l-a oprit pe-al lui. După aia, l-am oprit şi eu pe-al meu. N-a comentat nimic, n-a mârâit nimeni nimic. Poate vă gândiţi că eu sunt bărbat şi poate de-aia. Nu cred. Sunt convins că şi femeile vor avea succes cu metoda asta, astfel de cocliţi n-au curaj să se lege de cineva de faţă cu toată lumea pe care cu 2 minute în urmă a călcat-o pe nervi. Şi astfel scăpaţi de nervi făcuţi gratuit.
Atenţie! Nu puneţi tot manele, că s-ar putea să le placă.. :D
Bacşişul la restaurant
S-o luam cu începutul, logic (iarăşi), că de-aia m-am făcut programator şi nu lăutar.
Te duci la restaurant să mănânci. Pentru asta-s făcute. Adică, dai o sumă de bani contra a niscaiva produse şi servicii. Produse = friptură sau ciorbă, serviciile = adusul la masă. Bun. Cât costă produsele şi serviciile dumneavoastră? Păi consultaţi meniul vă rog. Mă uit în meniu şi văd friptură X RON, ciorbă Y RON. Astea par a fi produsele. Unde sunt trecute serviciile? Le caut, mă uit prin meniu, mă uit pe copertă, pe sub farfuriuţa cu alune - nimic. Logica elementară îmi şopteşte că serviciile sunt incluse în preţul produselor. Că doar nu mă duc eu să prăjesc friptura. E bine. Comand. Chelnerul îmi aduce ce-am luat. Mănânc, beau, plătesc preţul din meniu pe ce-am consumat şi plec. Eu aşa văd să fie normal. Aşa mi se par lucrurile logice.
Nu! Complet greşit! De unde le mai scot şi pe-astea? Parc-aş fi trăit pe Marte până acuma. Te duci la restaurant, plăteşti ce-ai consumat plus obligaţia morală faţă de serviciile ospătarului - bacşişul. Cică în jur de 10% din nota de plată (de unde-o fi ieşit cifra asta aşa rotundă). Abia după aia te ridici şi pleci. Bineînţeles, nu înainte de a mulţumi frumos.
Pungile de la supermarket
Cum se putea altfel - cel ce urmează după mine la coadă se uită chiorâş, se bălăngăne de pe un picior pe altul oftând şi dând ochii peste cap că stă după pungile mele. Tac, mă gândesc că probabil ascultă manele cu geamurile de la logan deschise şi l-o fi tras curentul. Scot banii să plătesc chiar dacă mai am produse de băgat în pungi + pungi nedesfăcute. Reuşesc de data asta să desfac o pungă destul de repede şi când să iau restul (la mărunţi mă refer) ia-i dacă poţi, că mi-am tăiat unghiile ieri. E şi asta o strategie, îţi pune măruntul pe inox să nu-l poţi lua şi să te lipseşti. Hmm.. şi doar m-a-nvăţat un prieten să port nişte magneţi cu mine!
Până să apuc să-mi iau pungile de-acolo deja sunt îmbulzit de produsele celui din urma mea, care stă şi se uită să nu cumva din greşeală să apuc şi-o conservă de-a lui, plătită deja. Aha.